Statul român a câștigat la Tribunalul Arbitral de la Washington în cazul falimentului Astra Asigurări, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor Publice.
România a primit, la 13 iunie, hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primește câștig de cauză în acțiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Țărilor de Jos (ratificat prin Legea nr.114/1994), conform comunicatului transmis de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vineri.
Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Țărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro.
Acordul permite investitorului să supună orice diferend rezultând din aplicarea lui Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții. La acest organism arbitral internațional România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975, odată cu ratificarea Convenției pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965.
Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment în aprilie 2016. „Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a luat act de hotărârea instanței Curții de Apel București în urma căreia a rămas definitivă intrarea în procedură de faliment a companiei Astra Asigurări. Potrivit legii, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii Astra care au dosare aprobate la plată de către Comisia FGA”, a transmis atunci Fondul de Garantare a Asiguraților.
Reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligației din Acordul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor între Guvernul României și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just și echitabil investiției Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internațional de protecție a investițiilor.
Acuzațiile aduse României au fost că nu a respectat Acordul prin:
În apărările sale scrise, România a respins acuzațiile reclamantului și a prezentat tribunalului arbitral următoarele:
Reprezentarea României în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecția reciprocă a investițiilor din tratatele internaționale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanțelor, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.126/2005. Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorțiul format din societățile de avocatură „Derains & Gharavi AARPI” (Franța), „Akinci Danișmanlik Hizmetleri LTD” (Turcia) și „Trofin și Asociaþii SCA” (România), au transmis oficialii MFP.
Sursa foto: Mediafax